Această metodă de antrenament la oliță denumită Comunicarea Eliminării sau Antrenament asistat la oliță/toaletă pentru bebeluși face referire la modul în care aceștia sunt învățați să elimine urina și bolul fecal începând cu primele săptămâni de viață. Perioada optimă pentru începerea "antrenamentului" se consideră a fi 0 - 4 luni, însă, se poate și ulterior.
Elimination Communication (EC) este de fapt o practică străveche, adusă tot mai des în discuție în ultimii ani în occident.
Cine folosește această tehnică?
În comunitățile tribale și societățile mai puțin dezvoltate, această învățare timpurie de antrenament reprezintă normalitatea. În India, China, Asia de Sud-Est, Europa de Est, părți ale Africii și Americii Latine, părinții își lasă bebelușii fără scutec după naștere, urmărind îndeaproape comportamentul de eliminare al acestora. (1,2)
Adevărul adevărat este nu doar că nu le oferă scutec celor mici, ci faptul că scutecele nu sunt văzute deloc bine de către acest timp de populație. Sunt total în dezacord cu folosirea lor datorită efectelor nocive asupra planetei (și a costurilor, desigur).
Recent, această tehnică, deoarece nu poate fi considerată o metodă în adevăratul sens, a început să capete tot mai multă popularitate în Statele Unite ale Americii și Europa, având o serie de beneficii. Principalele familii ce implementează această abordare după naștere sunt cele îngrijorate de poluarea excesivă ca urmare a utilizării scutecelor de unică folosință.
Ce reprezintă această metodă de antrenament? Părinții, de regulă mamele, învață să recunoască și să răspundă nevoilor corporale ale bebelușului permițându-i să urineze, sau să elimine bolul fecal, într-un loc considerat potrivit. Ulterior copilul învață să se țină până când poate elimina acolo unde știe, și a fost învățat, că o poate face. (2)
Image 1. From Canva by Oksana Shufrych
De unde știu când are bebelușul nevoie să elimine?
În aceste culturi, în care copiii sunt în fundul gol - bebe fără scutec, bebelușii își petrec cea mai mare parte a timpului în brațele mamelor, cărați fiind. Mama reușește astfel să recunoască sunetele, mișcările și gesturile pe care bebelușul le face înaintea eliminării și poziționează apoi copilul deasupra locului unde dorește să elimine (oliță, afară pe iarbă, ghiuvetă, lighean etc). (2)
La început mama va susține bebelușul deasuprea locului potrivit iar apoi va efectua anumite semnale sonore în momentul în care copilul urinează sau elimină bolul fecal. În timp, bebelușul va reuși să facă o conexiune între acel semnal sonor și necesitatea de a elimina.
Se crează așadar, precum experimentului lui Ivan Pavlov, un mecanism declanșator. Conform lui Pavlov oamenii pot asocia stimuli artificiali cu funcții instinctive ale corpului.
Un alt moment considerat potrivit pentru a-l susține pentru eliminare este după mesele sugarului sau când mama consideră că ar fi timpul pentru o încercare.
Entuziasmul, din partea practicanților acestei metode, este datorat fapului că din momentul în care copilul începe să meargă, având cunoștiințele necesare, va reuși să elimine în locul potrivit. Uneori asta poate înseamna chiar și în jurul vârstei de 1 an.
Primul an este reprezentat de această conexiune fizică (puternică) părinte-bebeluș pentru că acesta este purtat în brațe foarte mult. Lucrurile se relaxează puțin după vârsta de 1 anișor când urinările încep să aibă loc la intervale mai mari de timp.
Știai că în China, copiii pot fi văzuți adesea pe stradă purtând un model de pantaloni decupați în zona intimă?
Cu ajutorul acestui tip de pantaloni (open-crotch pants) reușesc să își facă nevoile fiziologice fără a fi nevoiți să se dezbrace. Fiind parte din tradiția țării acest comportament este o normalitate și nimeni nu va părea deranjat sau uimit de o astfel de întâmplare (cu excepția turiștilor). (3)
Această tehnică poate crea confuzie în mintea părinților deoarece nu este ceea ce înțeleg părinții occidentali ca fiind antrenat la oliță. Pentru că bebelușii nu merg singuri, nu se pot dezbrăca/îmbrăca sau șterge singuri NU se poate spune că sunt "antrenați", sau nici măcar pregătiți. Cu alte cuvinte, bebelușii, copiii până în jurul vârstei de un an și jumătate, NU sunt complet pregătiți sau antrenați.
Avantajele acestei tehnici, ținând cont de faptul că nu se folosesc scutece de unică folosință, sunt:
banii - economia ca rezultat al limitării costurilor pentru scutece
lipsa iritațiilor, erupțiilor sau chiar a infecțiilor pielii cauzate de scutece
reducerea considerabilă a deșeuri nebiodegradabile (scutecele)*
reducerea poluării (ape și sol)
conexiunea părinte-bebeluș
*Potrivit raportului Agenției pentru Protecția Mediului, există aproape 20 de miliarde de scutece de unică folosință care sunt aruncate în gropile de gunoi în fiecare an. În ceea ce privește greutatea, aceste scutece contribuie cu aproape 3,5 milioane de tone de deșeuri. Se estimează că peste două procente din gropile de gunoi din lume sunt făcute din scutece uzate. Asta, e mult.(4)
Este adevărat că această tehnică, eliminarea prin comunicare, crează o conexiune mai puternică și profundă între bebeluș și mamă (părinți)?
Well, oricine îți va spune DA roagă-l să-ți indice studiul, cercetarea științifică, ce stă la baza afirmației. Nu neg că această apropriere continuă poate avea avantaje: mama reușește să cunoască foarte bine semnalele copilului, însă, este oare mai mult de atât? Până în prezent nu s-a dovedit acest aspect. Dacă va fi cazul, voi actualiza acest articol - I promise!
Nu găsesc nicio dovadă că antrenamentul bebelușilor la oliță îi face pe oameni să devină părinți mai buni și mai sensibili. Nici nu am întâlnit studii care să sugereze că antrenamentul la oliță de orice fel - sugari sau altfel - îmbunătățește relația părinte-copil. Presupun că termenul „comunicare prin eliminare” se referă la comunicarea despre eliminare, nu emoții sau idei profunde. - Gwen Dewar, Ph.D. (5)
Dacă oamenii cred că implică mai mult decât atât, nu ar trebui. În al doilea rând, nu am găsit niciun studiu care să sugereze că antrenamentul la toaletă pentru sugari are vreo semnificație de dezvoltare pe termen lung pentru sugari. Cu alte cuvinte, nu există nicio literatură științifică care să abordeze dacă este bine sau rău să antrenezi un copil la oliță. - Gwen Dewar, Ph.D. (5)
Până acum, totuși, pare a fi o tehnică bunicică de antrenament. Părintele este în strânsă legătură cu bebelușul, cu răbdare și atenție sporită se reușește anticiparea momentelor în care copilul va elimina iar acesta va învăța să ofere semnale potrivite pentru a anunța momentul.
Este această metodă de lungă durată? Implică (foarte) mult suport din partea adultului dar și murdărie? DA!
În primele luni de zile copiii urinează nu des, ci foarte des! La fel de des apar și mișcările intestinale (💩) și mai ales dacă bebelușul este alăptat exclusiv.
Îmi amintesc perfect cum fiecare trezire a Rekăi pe timpul nopții implica și schimbarea scutecului care era plin de cele mai multe ori. Asta înseamnă că în cele 2 ore deja urinase de câteva ori. De multe ori, din cauza oboselii, nu reușeam să-mi amintesc a doua zi de câte ori am hrănit-o, sau cum ajunsesem să dorm invers în pat.
Încerc să-mi imaginez cum ar fi fost primii 2 ani din viața noastră, dacă ar fi implicat ca eu să dorm cu Reka pentru a o simți pe timpul nopții. Să fiu pe fază, să rulez în modul vigilent chiar și în somn. Pentru ca apoi să o țin deasupra toaletei (exclud din start gândul de a avea în cameră un recipient pentru pipi).
Nu reușesc! Nu reușesc să vizualizez cum a doua zi aș mai fi putea funcționa în parametrii optimi. Capabilă și în putere de a gestiona o nouă zi cu tot ce implică ea: pregătit papa, timp petrecut cu copilul, schimbat, ieșit la aer ș.a.m.d. Desigur, este strict ceea ce eu personal simt. Asta nu înseamnă că dacă tu nu rezonezi cu ce am scris mai sus este greșit. NU este greșit, este perfect OK să simți exact ceea ce simți! Nu este o întrecere, nu este despre a simți cu toții la fel ci despre a fi buni unii cu alții, despre a respecta valorile și credința fiecăruia. Atât timp cât este ceea ce funcționează și vă aduce împlinire și fericire, este minunat.
Se pot ține bebeluși până ajung în locul potrivit, fie și pentru câteva zeci de secunde? Răspuns simplu: NU.
Întinderea mușchilor netezi inițiază reflexul micțional prin activarea receptorilor de întindere din peretele vezicii urinare. Acest reflex autonom face ca mușchiul detrusor să se contracte și mușchiul sfincterului uretral intern să se relaxeze, permițând urinei să curgă în uretră. Receptorii de întindere trimit, de asemenea, un mesaj către talamus și cortexul cerebral, oferind control voluntar asupra sfincterului uretral extern. De obicei obținem acest control al urinării între 2 și 3 ani, pe măsură ce creierul nostru se dezvoltă. (6)
Când vezica urinară este plină, mesajele circulă de-a lungul nervilor de la vezică la măduva spinării. Mesajele sunt apoi transmise creierului, iar persoana devine conștientă de dorința de a urina. O persoană care deține controlul asupra micțiunii poate decide în mod conștient și voluntar dacă eliberează urina din vezică sau o reține pentru o perioadă. Când se ia decizia de a urina, sfincterul se relaxează, permițând urinei să curgă prin uretră, iar mușchii peretelui vezicii urinare se contractă pentru a împinge urina afară. Mușchii din peretele abdominal și podeaua pelvisului pot fi contractați voluntar pentru a crește presiunea asupra vezicii urinare. (7)Dezvoltarea controlului intestinului și vezicii urinare este un proces de maturare care nu poate fi accelerat prin debut precoce și antrenament la toaletă de mare intensitate. (8)
Mecanismele care sunt implicate în depozitarea și eliminarea periodică a urinei suferă modificări marcante în timpul dezvoltării prenatale și postnatale. La făt, înainte ca sistemul nervos să se maturizeze, urina este probabil eliminată din vezică prin mecanisme non-neurale; cu toate acestea, în stadiile ulterioare ale dezvoltării, golirea este reglată de căi reflexe primitive care sunt organizate în măduva spinării. Pe măsură ce SNC uman se maturizează postnatal, golirea reflexă este în cele din urmă adusă sub influența modulantă a centrilor superiori ai creierului. (9)
Dar care sunt repercursiunuile antrenamentului timpuriu la oliță?
Principalul dezavantaj este acela al dezvoltării comportamentului de reținere. Când copiii învață să se țină, au tendința să o facă mereu, căci orice este mai important și captivant decât olița. Acest obicei este drumul sigur către infecții urinare, constipație, vezică urinară hiperactivă și iritabilă. (10)
Pentru ca vezica urinară să se mențină sănătoasă și pentru o dezvoltare corectă a acesteia, copilul trebuie să elimine urina și bolul fecal fără reținere, atunci când corpul îi transmite semnale că este timpul - să nu se țină, să nu amâne! Această eliminare fără rețineri este prezentă când copilul poartă scutece, deoarece nimic nu-l împiedică să nu o facă, să nu urineze.
Reținerea, atât a urinării cât și a bolului fecal, reprezintă un obicei declanșator de probleme și atenție, NU este obligatoriu ca acestea să fie vizibile imediat. Deși aparent copilul se descurcă în învățarea mersului la oliță, repercursiunile apar peste câțiva ani, când începe să aibă accidente tot mai des, în somn sau la joacă în parc.
Abținerea cronică este un obicei dezastruos și, din experiența mea, copiii învățați devreme, mai ales înainte de vârsta de 2 ani, sunt mult mai predispuși să dezvolte acest obicei, coparativ cu copiii învățați înspre 3 ani, cu toate că nici cei învățați mai târziu nu sunt cu siguranță imuni la reținere. (10)
Conform Dr. Steve J. Hodges, MD (Pediatric Urology) copiii instruiți să folosească toaleta înainte de vârsta de 2 ani au un risc triplu de a dezvolta mai târziu accidente în timpul zilei, comparativ cu copiii antrenați între 2 și 3 ani.
Acesta atrage atenția asupra problemelor care apar datorită faptului că bebelușii și copiii mici nu au dezvoltat raționamentul de a răspunde îndemnurilor corpului lor în timp util. În comparație cu copiii care se antrenează mai târziu, cei antrenați prea devreme, sau înainte de a fi pregătiți, au mult mai multe șanse să întârzie/amâne 💩 și pipi.
Acest comportament/obicei de a reține este dăunător. Când un copil reține în mod cronic 💩, bolul fecal rămâne în rect și se tot adună, formând o masă mare și dură care apasă și irită vezica urinară. Este un cerc vicios: amânarea defecației/reținerea -> durere la eliminare -> constipație.
Sunt multeee de discutat despre cum se determină corect constipația și mai ales cum poate fi prevenită și tratată. Dar pentru acest aspect îți recomand cu toată încrederea, articolul scris de către Dr. Alexandra Constantin (Lațcu) - medic pediatru: CONSTIPAȚIA LA COPII.
Poate fi aplicată această tehnică, comunicarea eliminării, în țările dezvoltate?
În țări precum a noastră, tradițiile și stilul de viață diferă fundamental de cele ale țărilor menționate ca fiind sursa acestei tehnici de antrenament la oliță. Rutina noastră zilnică, designul caselor și tot ceea ce se regăsește în locuința unei famili este foarte diferit comparativ cu Africa spre exemplu.
Asta înseamnă că dacă în zonele foarte călduroase obiectele de mobilier sunt mai puține, în casele noastre lucrurile stau total diferit. Noi avem covoare, canapele, fotolii, landou, cărucior etc. Ce vreau să spun cu asta este că șansele ca murdăria provenită în urma unei scăpări a copilului să oblige părinții să petreacă mai mult timp curățând este crescută.
Într-o altă ordine de idei, unele mame se întorc la muncă încă din primul an de viață al copilului sau până acesta împlinește doi ani. Asta implică automat ca cel mic să rămână în grija unui alt adult sau chiar să înceapă să frecventeze creșa. În aceste situații lucrurile se complică pentru că mama nu va mai putea fi acolo, zi și noapte, să poarte copilul în brațe și să-i urmărească atent fiecare reacție, fiecare sunet.
Aș mai adăuga ceva, și aici mă voi raporta la mine și voi vorbi din propria-mi experiență. Tot așa, făcând un exercițiu de imaginație, îmi amintesc exact că prima mea ieșire, fără Reka, a fost când ea avea în jur de 1 an. Asta pentru că primul an a venit cu un bagaj emoțional foarte mare și puternic pentru mine, cu multe stări anxioase (dar asta este un alt subiect) și nu pentru că nu aș fi simțit nevoia de o pauză mai repede.
Personal îmi place să ies, să mă plimb prin natură, în oraș, să frecventez cafenelele, să mă încarc din surâsul necunoscuților ce trec pe lângă mine. Dacă ar fi să adaug acestei imagini, un bebeluș fără scutec, la care să fiu atentă non stop pentru ca nu cumva să ratez semnalul și să ne udăm până la gleznă amândoi poveste ar lua o întorsătură puțin (mai mult) diferită.
Comunicarea prin eliminare (EC) este eficientă în regiunile menționate, dar când ne raportăm la mediul culturar în care trăim noi, situația se schimbă și apar două mari capcane:
Punându-se această presiune și denumind metoda ca fiind "nouă", "mai bună", va aduce în rândul părinților cu loc de muncă, la program, și cu timp mai puțin să se simtă vinovați că nu petrec mai mult timp cu copilul. Va apărea sentimentul de neputință, imperfecțiune și presiunea va crește necontrolat.
Capcana denumirii: comunicarea prin eliminare se practică începând cu primele săptămâni de viață ale bebelușul, însă, este greșit interpretat faptul că această formă de condiționare fizică poate fi folosită la orice vârstă.(11) Când copilul devine pregătit pentru a păși și pentru a explora lumea înconjurătoare în voie, va fi tot mai dificil de oprit pentru a elimina atunci când vrea părintele, pentru că așa consideră el.
Resimt acest trend ca fiind unul care nu face decât să pună (mai) multă presiune pe umerii mamelor. Haideți să fim non stop cu ochii pe copil, zi și noapte, încă din primele săptămâni de viață pentru că așa se practică în America Latină, India, Asia etc.
Tot acolo se mănâncă și te miri ce ciudățenii, inimaginabile pentru noi și pentru cultura noastă. De ce nu încercăm și asta?
Funcționează pentru ei, însă, nu văd cum ar putea funcționa pentru noi, pentru familia mea.
Aleg să fac trimiteri clare, către surse ce pot fi verificate, tocmai pentru a sublinia corectitudinea acestor informații! Nu reprezintă doar părerea mea (pe alocuri unde a fost cazul am specificat că este doar ceea ce eu simt) sau a oricărui alt consultant în antrenamnetul la oliță. Reprezintă concluziile/sugestiile din urma cercetărilor și vin din partea literaturii de specialitate.
P.S. Nu există studii care să evalueze această metodă. (12)
Dacă te-a ajutat acest articol, sau pur și simplu îl găsești ca fiind util, share some love printr-un comentariu sau distribuie în rețelele de socializare!
Referințe:
2) Boucke 2003; Sonna 2006; deVries și deVries 1977
5) Gwen Dewar, Ph.D. 2010
10) Elimination Communication: Bad News by Steve Hodges MD