top of page
WhatsApp Image 2024-03-05 at 18.13.51.jpeg

Cine sunt

Sunt Ruxandra Horvath, mamă și primul consultant certificat în antrenamentul copiilor la oliță din România!

Totul a luat naștere după venirea Rekăi pe lume, adică în 2021. De atunci și până acum am învățat intens  (și încă o fac zilnic) pentru a oferi îndrumarea potrivită familiilor. S-au adunat peste o mie deja ❤️, cu copii ce poartă încă scutece (și nu numai). Știu că fac ce trebuie și mă simt împlinită căci într-o zi, cele dăruite și împărtășite de către mine vor face diferența în lume, iar eu asta îmi doresc, să aduc o schimbare în lumea părinților.

Cea mai mare bucurie pe plan profesional? Să fiu invitata Uraniei Cremene în cadrul emisiunii MediCOOL, Antena 1. A fost o experiență unică ce a venit cu multă cunoaștere, recunoștiință și bucurie. 

Mă bucur dacă m-ai descoperit din timp și dacă copilul tău este încă în perioada de pregătire sau dacă sunteți în plin antrenament și lucrurile nu merg de la sine cum ți-ai fi dorit.

 

Din dorința de a fi pregătită pentru etapele dezvoltării copilului meu, am ajuns să caut, din ce în ce mai mult, informații cu privire la acest subiect: RENUNȚAREA LA SCUTECE. Așa a pornit pasiunea mea de a studia tainele potty trainingului și de a afla ce se ascunde în spatele studiilor desfășurate în ultimii 50 de ani. 

Ajunsesem să găsesc atât de multe informații contradictorii, încât eram confuză și descumpănită, nimic nu făcea sens. Până în momentul în care am descoperit Institute of Pediatric Sleep and Parenting și posibilitatea de a deveni consultant în antrenamentul copiilor la oliță. De aici încolo îți poți imagina ce a urmat, m-am înscris și am învățat, am învățat și tot învățat și da, am obținut Certificarea! 

Din papuci de Consultant certificat în antrenamentul copiilor la oliță ofer consultanță familiilor în procesul de tranziție de la scutec la oliță, cu scopul de a avea o experiență plăcută și naturală, lipsită de stres și traume. Ofer informații bazate pe știință, suport și ghidare în drumul către reușită, cu blândețe, răbdare, consecvență și încrederea necesară. Află cum să scapi de scutec dar mai ales cum să-l determini să folosească olița (nu se așează pe oliță, nu-i așa?).

Ce fac acum? Continui să învăț, zilnic! În acest domeniu învățarea este continuă, atât prin lectura și documentarea asupra noilor studii/publicații, cât și prin prisma experienței de zi cu zi în colaborarea mea cu părinții.

Este o binecuvântare să pot veni în ajutorul copiilor și sunt recunoscătoare.

Am creat Scutecel Potty Training din dragostea pe care o am pentru copii. Toate informațiile oferite sunt susținute de studii și cercetări în domeniu. Țin cont de experiența profesională, însă, baza informațiilor provine din lucruri dovedite prin anii de studii, de către persoane competente, și care pot fi verificate.

Cine sunt eu
Scutecel potty training. Cand este momentul pentru eliminarea scutecului

Contact

Servicii

consultant certificat in antrenamentul copiilor la olita
suport in dezvatarea copilul de scutec
contact ruxandra horvath consultant potty training

Politica de confidențialitate

0721393149

Suport

Contact

bottom of page